Vila Mustăciosul Dunării din Eșelnița

Chipul lui Decebal

Chipul lui Decebal este cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul Europei. Un obiectiv turistic de referință pentru România, dar și cel mai important obiectiv din zona Cazanelor Dunării.

Este istoria românilor transpusă în piatră reprezentând pe unul dintre cei mai de seamă regi ai dacilor, strămoșii noștri.

Statuia Chipul lui Decebal este un basorelief, cu o înălțime de 55 de metri și o lățime de 25 de metri. Statuia impunătoare îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al dacilor, ce a domnit între anii 85 – 106.  După cum stim Decebal s-a confruntat cu romanii, sub conducerea împăratului Traian, în războaiele din 101–102. După aceste războaie o mare parte din Dacia a fost transformată în provincie romană.

Chipul lui Decebal se află în Cazanele Mici, pe malul Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, aproape de orașul Orșova.

Sculptarea stâncii a început în anul 1994 fiind finanțată de către omul de afaceri și istoricul Iosif Constantin Drăgan. Sculptatul a durat 10 ani,  fiind făcută de către 12 sculptori – alpiniști, iar statuia este doar 60% finalizată.

Chipul lui Decebal – una dintre cele mai mari statui din lume

Chipul lui Decebal are cu 6 metri mai puțin decât Statuia Libertății și cu 8 metri mai mult decât Monumentul lui Hristos de la Rio de Janeiro.

Statuia Chipul lui Decebal a fost inclus de către jurnaliștii de la Business Insider în top 5 al celor mai mari statui din lume.

Locația este una deosebită, fiind poziționat în Golful Mraconia, de unde puteți admira  fluviul șerpuind printre stâncile împădurite și impunătoare ale munților dintre care răsare și sculptura impresionantă.

Chiar în fața basoreliefului se află și o placă comemorativă, de aproape 2000 de ani, Tabula Traiana. Se presupune că acest monument a fost ridicat de împăratul Traian pentru a marca marșul trupelor romane către regatului Daciei. Istorici mai presupun că pe această placă sunt comemorate și victoriile Imperiului Roman.

Sub capul lui Decebal este o inscripție în limba latină ”Decebal Rex–Dragan Fecit” – Regele Decebal făcut de Drăgan.

Vă așteptăm să vizitați statuia Chipul lui Decebal din Cazanele DunăriiAici puteți admira frumoasa îmbinare a naturii cu sculptura impresionantă.

Sursa: www.DescoperimRomania.ro